O zi frumoasa si senina ca acum un deceniu, cand pulberea de praf si fanatismul dus la extreme a facut-o cenusie, prabusind o lume intreaga la picioarele de otel a doua artefacte -gigant paralizate…

Am vazut in direct tragedia, de-a dreptul apocaliptica, si nu ma gandeam decat ca avioanele deturnate nu strapungeau doar o constructie- schelet simbol, ci chiar trupurile nefericitilor dinauntru, si sufletele celor ce in timp ce ii asteptau acasa urmareau neputinciosi acum imaginile de cosmar inchipuiindu-si cum fiii, fiicele, tatii, mamele, fratii, surorile lor se zbateau sa supravietuiasca… sau poate nici macar asta, fiind constienti de sfarsit… cum e oare sa astepti secunda de sfarsit careia ii auzi pasul alergand inspre tine? spre ce, spre cine si-au indreptat ultimul gand, ultimul cuvant, cel de pe urma suflu? Ce imagine le-a ramas gravata pe suflet in ultima clipire?! Personal, ii consider pe oamenii aceia nu victime ale unei conspiratii, ale unei tragedii, nici macar ale unui destin, ar insemna sa-mi fie mila de ei, si pentru Ei nutresc doar admiratie si stima nepretuita… Nu stiu cum si-au dus viata pe umeri, dar au sfarsit ca niste eroi in glorie… nici macar celor ce au indurat o teama ingrozitoare si s-au aruncat de la etaj ca o ultima reactie de disperare nu le desconsider curajul… tot temerari raman, cutezand sa infrunte golul… toti Ei sunt eroi ai omenirii, ai umanitatii… cu pretul vietii, au platit tribut cat pentru o lume intreaga… ne-au mai deschis ochii, ne-au mai strans mainile… ne-au adus mai aproape unii de altii, macar in compasiune si solidaritate… au unit punti intre lumi, desi unii ar zice ca au adancit prapastii intre religii…

10 ani de lacrimi, de durere, de resemnare… mii de oameni pieriti, milioane cu inimi sfasiate, cu doruri nestinse… adevarul absolut, de dincolo de ruine , nu-l vom afla poate niciodata, asa cum multi nu si-am mai gasit printre surpaturi oamenii dragi… se spune ca toti cei ce se sting se trezesc la viata cand le rostesti numele, ori cand te gandesti la ei, ca traiesc vesnic prin amintirea ce le-o porti in suflet… sunt sigura ca azi, poate nu mai mult decat in restul milioanelor de clipe ce s-au scurs de atunci, numele celor pierduti se afla pe buzele, in lacrimile si in inimile oamenilor ce nu ii vor uita niciodata…

E o zi frumoasa de septembrie, cu cer la fel de senin ca cele dinainte ceruri, si pare ca de acolo, de Sus, de dincolo de nori, de dincolo de Lumi, de dincolo de meridiane de timp, ni se zambeste… si printre ruine cresc flori…

Un gand luminos in memoria celor ce si-au pierdut viata in razboiul dintre lumi! Un zambet cald pentru cei ce inca isi mai alina suferinta in urma pierderilor celor dragi!