Zilele astea am asistat din nou la un circ mediatic, controverse privind gesturi sinucigase si norme ecumenice irecuzabile. Sinucigasii sunt cei mai condamnabili pacatosi, sufletele de la care Dumnezeu isi intoarce manios fata, isi strange bratele, trage obloanele edenului si ii lasa cumva pe dinafara, in intuneric deplin, aruncati intr-un gol mai mare decat eternitatea… Intr-o vreme a socotelilor ultime, mai marii clerului, delegati sa poarte cuvantul Divin, graiesc vocea Tatalui… Cel despre care intr-o pilda a fiului ratacitor ni se induce ca il va recunoaste si primi mereu inapoi, indiferent de caile pe care le va razleti… dar se pare ca, dupa legile bisericesti, instituite oarecum tot dupa muritori, atunci cand unul din Fii isi ia viata, dintr-o neliniste care l-a secatuit de orice forta, (nu pe a altuia !!! subliniez, pentru mine asta e pacatul suprem) Dumnezeu Creatorul ii reneaga orice cuvantare, ca si cand l-ar dispretui total si s-ar infuria intr-atat incat sa nu mai ii ingaduie niciun cuvant unui suflet care, intr-un fel isi cauta alinare prins intre lumi… Dumnezeul meu nu devine niciodata insensibil la mahnirile unuia dintre copiii Sai, e milos, iarta, are compasiune si indurare pentru toti, e in inima noastra si nu ne paraseste niciodata, nici la capat de drum, cu atat mai mult in ratacire… si nu inteleg cum niste oameni, haruiti sau nu, cu niste vesminte sacrale care nici pe departe nu cred ca ii fac fara de pacat, hotarasc cine, cum, cand are dreptul sa asculte cuvintele lui Dumnezeu… ma indoiesc nu de Dumnezeu, ci de toate catehismele astea lumesti, in definitiv… dupa mine, tagma bisericeasca este la fel de failibila ca orice muritor pus intre alegeri si nu vad de ce in situatii extreme cerem derogari de la « imputernicitii » care cu secole in urma vindeau indulgentele pe bani.

… Sinuciderea !? pacat capital, gest reprobat moral de prea cumeinicii evlaviosi, Condamnam pe cel care comite o astfel de fapta extrema. fara sa ne gandim ca intr-o ! oare/care ? doza’ si noi i-am fost poate calai, prin toata indiferenta si egoismul nostru ;

Cat de indreptatiti suntem sa invocam canoanele Vietii si ale Mortii si cat de profan este acest act de curaj apoteotic pana la urma. ?… ne putem substitui veritabil inimii si sufletului unui sinucigas astfel incat sa ii intelegem cu adevarat motivele !? Credem ca NU exista motiv ultim pe de-a dreptul justificat pentru a ne curma viata, DArul cel mai de pret. ? perfect de acord » numai ca… nu as putea fi atat de ipocrita in a blasfema pe de-a-ntregul un astfel de act (in)constient, (re)probabil. (i)reprosabil ; (i)reversibil ! cum vreti sa-l categorisiti si in a huli pe un (SIN) Ucigas ca pe cel mai pacatos dintre pacatuitori… ? Oare vreODAta, intr-o secunda (i)morala, intr-o clipita de (ne)liniste, de (in)constienta, de framantare, de ranchiuna, de razbunare, de freamat clocotitor inlauntrul corzilor noastre mentale si sufletesti si de ce nu, chiar si de beatitudine naucitoare, oare nu ne-a percutat gandul de a smulge din noi tot raul si de a-l ingropa o data cu ultima noastra suflare !? Un gest impulsiv ori indelung cugetat ce nu asteapta sa starneasca omagii, si nici regrete ori sentinte lumesti… poate ar trebui Pur si Simplu pecetluit cu resemnare si cu credinta de care ne-am indoi… de mai bine, de mai buni…

Imi cer scuze ca m-am desfranat oarecum (sin)ucigas… Conventional, in (dez)lantuiri prozodice, ortografic, mi-am masacrat cuvintele… si fiindca erau ale mele – nu le-am ucis… cuvintele-mi sunt parte din mine, sunt eu… se pare asadar ca m-am SINucis… in semne grafice, in litere simbiotice, in intonatia gandului si in crez… cat de pacatoasa sunt…?!

Malina Olinescu http://www.youtube.com/watch?v=f8RbUCJ3tdI