De multe ori Timpul imi pare nedrept… se sparge prea repede in secunde, iar tandarile ciobirii imi lezeaza ineluctabil determinarea… de nenumarate ori am simtit ca am ramas agale in urma timpului, si in pofida stradaniilor mele, nu l-am putut ajunge… e greu sa tii pasul cu timpul… cand sunt egoista , ca acum, parca nici nu-mi doresc sa merg mana in mana cu el, in clipa asta as vrea sa dau cateva ceasuri inainte… calatoare in timp, sa ma opresc intr-o doara pe cate-o limba de ceas, asa cum un fluture se aseaza gingas pe cate-o petala si nu o paraseste decat dupa ce i-a adulmecat pe deplin parfumul… as vrea sa dau cateva ceasuri inainte, cat sa stau ochi in ochi cu viitorul meu si sa-l intreb daca ma recunoaste peste anii de dupa Clipa de atunci, pe cand incercam sa ii gasesc chipul, sa mi-l tatuez pe ganduri si sa-l urmez orbeste, cu noroc… mi-e teama ca Viitorul meu imi va tagadui raspunsul, ca ochii mei vor fi atat de tulburi incat nu va putea vedea dincolo de ei, ca ii voi fi straina… mi-e si mai teama ca ma voi aliena de mine insami mai mult decat de timp…